duminică, 8 decembrie 2013

Discurs de Ziua Naţională a României - Francmasoneria şi relaţia ei cu lumea politică



Bucureşti, 1 decembrie 2013/6013


Francmasoneria şi relaţia ei cu lumea politică


Francmasoneria nu are nevoie să se arate, în schimb ea trebuie să vorbească celorlalţi. O zi ca aceasta este o modalitate ca Francmasoneria să-şi arate strălucirea culturală şi o bună ocazie să se facă cunoscută profanilor. Să le demonstreze acestora sensul angajamentului masonic.

Dar ce reprezintă acest angajament?

El reprezintă dorinţa de afirmare a valorilor care stau la baza umanismului şi care sunt înrădăcinate în deviza noastră: Libertate, Egalitate, Fraternitate. Într-o lume care este pe cale să-şi piardă sensul, Francmasoneria reprezintă o adevarată oportunitate, căci ambiţia Francmasoneriei este de a cugeta la lumea care va să vină.

În raport cu lumea politică care ofera o viziune pe termen scurt, Francmasoneria deschide un larg bulevard. Este paradoxal căci noi suntem o societate initiaţică ale căror baze au fost puse înca din secolul al XVIII-lea şi, mai mult ca niciodată, suntem depozitarii şi purtatorii unei speranţe de care vom avea cu-adevarat nevoie pentru secolul care urmează.

Noi, MLFR, suntem o societate iniţiaticî cu vocaţie societală: simbolurile noastre, cultura noastră ritualică sunt unelte de perfecţionare a sinelui şi a societăţii. Noi trebuie să reexplicăm democraţia, să promovam sensul demnităţii omului într-o lume mult prea mercantilă, să punem în mijlocul dezbaterilor noastre gândirea etică şi morală.

Referindu-ne la relaţia Francmasoneriei cu patria, ne aflăm deja în domeniul temporal în care vom rămâne pentru a studia raporturile Francmasoneriei cu politica sau, mai bine spus, cu politicul. Şi aici doresc să fac o delimitare clară între politică ca practică şi politic ca principii. În acest domeniu s-au spus multe neadevăruri, opinii pe cât de diverse pe atât de eronate, multe dintre acestea plecând chiar de la necunoaşterea celor două concepte mai sus menţionate. De aceea, dorim să ne aplecăm puţin asupra acestui subiect, încercând pe cât posibil să-l clarificăm. Pentru aceasta vom porni de la două propuneri, mai bine zis două constatări.

Prima constă în a spune că astăzi, ca şi ieri, Francmasonul nu aparţine unui Ordin care se doreşte a fi numai şi numai contemplativ, ci că acesta se vrea a fi un Homo Actionis (Om de Acţiune), un Constructor, iar în cadrul Cetăţii, al Societăţii în care trăieşte, el se vrea a fi un Homo Muneris (Om Responsabil), care se străduieşte să transpună în fapte Idealul său.

Cea de-a doua, care decurge de altfel din prima, ne va arăta că Francmasonii care participă la viaţa politică a Ţării lor sunt numeroşi, fiind implicaţi la toate nivelurile: consilieri municipali, consilieri generali, consilieri locali, Deputaţi, Senatori, Miniştri etc.

Fenomenul nu este nou şi a existat atât în România, cât şi peste tot în lume încă din secolul al XVIII-lea. Pe de altă parte, sunt numeroşi şi cei care participă la viaţa politică a ţării noastre şi care nu sunt Francmasoni. Există spre exemplu, în Guvernul care decide destinele României Miniştri care sunt ortodocşi, catolici, protestanţi, evrei, atei (şi totuşi, atei dacă ar fi, jurământul depus este cu mâna pe Constituţie şi Volumul Legii Sacre, adică Biblia) etc.

Ar fi absurd sa ne gândim că ei îşi vor căuta direcţia acţiunilor pe care le statutează Patriarhul, Marele Rabin al României sau Marele Muftiu. Credem totuşi că aceştia îşi determină acţiunea politică în funcţie de angajamentele pe care şi le-au asumat faţă de alegători şi faţă de partidele ai căror membri sunt, dar şi în funcţie de propria conştiinţă.

Există chiar şi Miniştri Francmasoni. MLFR nu şi-ar aroga niciodata dreptul să le dea acestora directive sau sfaturi. Dacă ar face-o şi-ar pierde sensul vocaţiei şi s-ar denatura. Şi asta pentru că Francmasoneria prin definiţie doreşte să fie un centru care uneşte şi pentru aceasta ea respectă dreptul la diferenţă, la conştiinta liberă în determinarea invdivizilor care o compun. Şi asta ţine atât de domeniul politic cât şi religios.

Libertatea de conştiinţă este legea noastră, ca de altfel respectarea democraţiei, a sufragiului universal când acesta este legal şi liber exprimat.

Dacă trecem de la guvernanţi la guvernaţi, este necesar să ne reamintim un articol important din Constituţia noastră unde stă scris : "Francmasonii respectă legile şi autoritatea legitimă a ţărilor în care trăiesc şi unde se reunesc liber, adăugând mai apoi că "sunt cetăţeni educaţi şi disciplinaţi şi se conformează imperativelor conştiinţei lor. Să mai adăugăm la toate acesea faptul că în domeniul politic, ca şi în cel religios, "ei caută concilierea contrariilor, şi vor să unească oamenii prin intermediul unei etici universale şi prin respectarea personalităţii fiecăruia.

În acest domeniu particular care este domeniul politic, regăsim o constantă în filozofia Francmasoneriei: apărarea libertăţii, a tuturor libertăţilor, şi apărarea a ceea ce este just şi rezonabil, căutarea armoniei între cetăţeni şi uniunea între oameni, respecarea cu scrupulozitate a personalităţii umane. Astfel, când drepturile persoanei sunt ameninţate, când libertăţile fundamentale sunt puse în pericol, atunci Francmasonii, dincolo de diferenţele religioase, politice, filozofice, se unesc penru a salva aceste drepturi şi libertăţi.

Să mergem mai departe adăugând faptul că Francmasoneria, ca Instituţie are nu numai dreptul dar şi obligaţia să intervină în viaţa publică atunci când fanatisme de orice natură, sisteme totalitare ameninţă existenţa-i însăşi, distrug Coloanele Templului, persecută şi elimină chiar şi Francmasonii, aşa cum a făcut-o în trecutul recent, şi cum o va face şi în viitor împotriva oricărui sistem totalitar care ar interzice Francmasoneria şi ar persecuta Francmasonii.

În ceea ce priveşte viaţa internă a Atelierului, a Lojii, trebuie amintit aici de Declaraţia MLFR conform căreia orice controversă sau dispută care atinge subiecte politice sau subiecte confesionale, este interzisă în Lojă şi că dacă se fac propuneri pentru discutarea acestor subiecte, acestea sunt făcute în afara oricărui spirit partizan şi sectar iar dacă au loc dezbateri, nu se va ajunge niciodată la un vot şi nici la adoptarea de rezoluţii susceptibile să constrângă în vreun fel sentimentele şi opiniile anumitor Fraţi sau Surori.

În acest domeniu atât de dificil, unde foarte adesea pasiunile riscă să provoace dezbinări, Francmasoneria se străduieşte să aducă o dorinţă de dialog constructiv, un spirit de concordie şi de armonie. Acţionând astfel, suntem fidelii continuatori ai celor care au pus bazele fundamentelor Ordinului Masonic la începutul secolului al XVIII-lea.

 "Nicio ceartă sau dispută nu trebuie să treacă pragul Lojii şi cu atât mai puţin vreo dispută pe teme religioase sau politice”. Constituţiile lui Anderson Articolul al Vl-lea, punctul 2.

Să nu uităm că atunci când sunt reconstituite Lojile Masonice în Anglia, Scoţia, Franţa, în Europa, aceste naţiuni diferite au cunoscut în trecutul recent războaie civile teribile, că timp de decenii oamenii au fost dezbinaţi şi masacraţi pentru idei şi conflice religioase şi pentru cucerirea puterii politice, iar conştiinţele au fost profund marcate de aceste dezbinări.

Astfel majoritatea oamenilor acestor timpuri aspiră la o pace civilă şi caută o anumită uniune în spiritul toleranţei reciproce; ei speră într-o umanitae reconciliată (armonizată) cu ea însăşi şi se străduiesc să-i realizeze modelul chiar în Loja Masonică.

Prin urmare, plecând de la diferenţele de principialitate ale „politicului” şi „politicii”, Francmasoneria, ca instituţie, a inculcat Francmasonului, ca individ Liber şi de Bune Moravuri, ideea unei societăţi mai bune, mai prospere şi tolerante, iar toate aceste lucruri nu pot să emane decât din aplicarea la nivel civic a îndatoririlor pe care fiecare dintre noi, Francmason sau nu, le avem.

Doresc a-mi conchide discursul astăzi într-o notă care să marcheze dubla noastră sărbătoare, referindu-mă cu precădere la a doua, una la fel de importantă pentru Francmasoni, cât şi pentru Români, în general. Astăzi naţiunea noastră sărbătoreşte 95 de ani de la Marea Unire. Este de datoria noastră să evocăm astăzi acelaşi spirit de care v-am vorbit mai devreme şi să acordăm Fraţilor noştri locul meritat pentru participarea lor la propăşirea acestui ideal care încă rămâne în picioare, fiind dezirabil, sub orice forma, în viitorul nostru. Idealul unei Românii unite şi prospere, al unei Românii mari a fost, şi este, cu bunăvoinţa MAAU, apanajul nu doar al românilor în general, ci şi al Francmasonilor români. Suntem datori a-i reaminti nu doar ca participanţi activi la Marea Unire, ci şi ca Francmasoni, ca modele ale comunităţilor lor, ale societăţii româneşti per ansamblu.


Aşadar, LA MULŢI ANI ROMÂNIA, LA MULŢI ANI ROMÂNI.

Am zis.

Dr. Anca NICOLESCU 33°, PGM, SMC
Mare Maestră de Onoare
Marea Lojă Feminină a României


Gala Concert CRĂCIUN PENTRU TOTŢI


Identitatea de viziune asupra fenomenelor sociale a unui important număr de intelectuali a dat naştere Grupului “SOLIDARITATEA CULTURALĂ ROMÂNĂ”, urmat de formarea unei organizaţii non guvernamentale, numită “SOLIDARITATEA CULTURALA PENTRU ROMANIA ARS XXI”.

Obiectivul iniţial al acestei Fundaţii era organizarea unor evenimente artistice si culturale, în scopul atragerii tuturor celor doritori sa îşi exprime solidaritatea activa cu o multitudine de fenomene sociale actuale şi care, din nefericire, lasă indiferenţi tocmai pe aceia ce au un trai îndestulat şi lipsit de griji.

Activitatea Fundaţiei „SOLIDARITATEA CULTURALA ROMANA” (SCR) s-a dezvoltat în doua direcţii principale, ambele orientate spre operele de caritate… Îngrijirea medicală în spitale şi clinici şi Organizarea unor evenimente artistice şi culturale în scopuri caritabile.

Copyright © Anca Nicolescu. All rights reserved.

  © Blogger template Writer's Blog by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP